Nu stiu...

"Nu stiu de ce 

Te  ascunzi mereu de ochii mei,

Nu stiu de ce, de mine...

Chiar si stelele

Se ivesc de dupa norii grei

In noptile senine..."

Stranger...s-a stins o STEA

Septembrie

Poate pentru unii e sfarsitul,dar sigur pentru altii inceputul.E minunat sa privesti natura cum se stinge pentru ca stii ca in scurt timp renaste, mai verde, mai frumoasa. La fel e si omul...se naste, isi indeplineste datoriile pe acest pamant muritor, iar apoi...moare, dispare. Nu mai exista insa trupul, cei dragii mereu raman in noi, continuandu-si existenta mistica si nevazuta de muritori... Simtim uneori ca cei dupa care am plans si am suferit ne sunt alaturi in cele mai importante clipe ale vietii noastre, atat bune, dar mai ales rele...simtim.Lor le e bine acum. Trebuie sa intelegem...Dar sa revenim la TOAMNA... Ca fiecare anotimp are frumusetea lui. Este capricioasa, dar in acelasi timp prietenoasa. Ne mangaie cu razele ei aramii, dar ne si bate cu ploile si vanturile ei reci.Omul seamana cu EA, cu toamna, zbucium sau fericire...ploi si vant sau soare...toate se leaga. Esti o parte de anotimp...o parte dintr-o primavara, o vara, o toamna, sau o iarna...ca fiecare dintre ele trecator, insa  ireversibil.

O lume...o umbra...

Nu mai stii cum sa ridici privirea de jos si sa te simti din nou...TU.Duci o adevarata batalie cu tine insuti, lupti sa intelegi, incerci sa-ti conturezi existenta, dar nimeni parca nu te-ajuta. Te uiti in jur si lumea ti se pare indiferenta, iar tu iti simti sufletul atat de pustiu si rece...Te asezi in pat spre miezul noptii sperand ca a doua zi vei renaste din tine si vei simti altfel razele soarelui pe chip...Incerci sa privesti lumea prin ochii inchisi si usor-usor simti picuri calzi cum iti strabat obrajii, iar tu, o fiinta atat de puternica, nu ii poti stapani.Simti ca traiesti, sau ca te stingi... nu...e doar o lupta cu sentimentele tale, pe care cu greu le accepti, dar...le accepti. Vezi clar si totusi parca totul e in umbra. Te chinui sa deslusesti fiecare detaliu, dar in zadar... Simti cum sufletul ti se strange, te simti incorsetat, te zbati sa-ti stii in siguranta trairile. Privesti adeseori spre lume, ii privesti umbra...incerci si tu sa  ti-o gasesti, dar ti se pare greu, iar cand incepi sa ti-o schitezi, simti sageti usturatoare care-ti strapung acel punct infim, usor de gasit, dar greu de distrus...SUFLETUL. Suferi in tacere, dar acum te simti mai puternic...mai puternic decat ieri, dar mai slab decat maine... Eliberezi sentimentele care au stat pana acum incatusate in aduncurile sufletului, care pana acum erau  pline de un praf sufocant, irespirabil si care se zbateau sa evadeze, dar tu...TU nu le  dadeai voie... Acum te simti liber, plin de viata si cuprins de candoarea celor mai dragalase si vioaie sentimente... Acum le stii si le imparti si cu celilalti. ESTI ALT OM...